Brainagement

Micro managementul este una dintre cele mai periculoase adicții. Din nefericire îl poți găsi aproape în orice organizație iar factorii responsabili îl tratează, complet greșit, ca pe o chestiune de importanță minoră pentru rezultatele și moralul companiei.

Este o adicție pentru că, la fel ca și în cazul alcoolismului sau al consumului de stupefiante, nu ai să auzi pe nimeni admițând nonșalant că este micro manager și vrea să-și rezolve problema asta. Orice șef îndrăgostit de puterea absolută o să-ți împuie capul despre competența lui nețărmurită, atenția la detalii care vine din dragostea pentru o treabă perfect făcută. Eventual o să admită că vrea metodă, rigoare, ordine și o să conchidă că nu-i nimic rău în asta. De fapt el agresează în stânga și-n dreapta ca să-și impună ideile crețe, să se asigure că deține puterea și că-și domină absolut oamenii.

Conducătorul obsedat de control încearcă permanent să intimideze. El este suspicios, lipsit de umor, se simte ofensat din orice nimic, îi sare țandăra imediat, simte nevoia să-și facă singur dreptate, își susține punctele de vedere până în pânzele albe, adoră conflictele și durerea celorlalți.

Micro managerul cu care am interacționat cel mai mult, îmi reproșa frecvent că nu sunt capabil să-mi fac subordonații să sufere și d-aia nu reușim să obținem rezultatele fantasmagorice pe care le visa el noaptea, rezultate care n-aveau nicio legătură cu realitățile companiei, pieței, competiției, resurselor disponibile sau cu lipsa lui cronică de direcție strategică.

În relațiile cu cei care-i raportează directorașul nostru este tensionat, rece și brutal. Când vine vorba despre șefi încearcă să li se bage pe sub piele făcând mereu paradă de cât de bine este văzut de mărimile companiei. Incompetența crasă ca manager, completată de priceperea tehnică mediocră îl fac extrem de sensibil la criticile reale sau închipuite și la orice fel de glumă.

În mod paradoxal se aprecia ca fiind rațional și obiectiv pe când în realitate era incapabil să aibă încredere în cineva, se îndoia de loialitatea oricui, construia scenarii paranoide – toată lumea îl spiona, trăda sau îi fura ideile geniale. Nu reușea să atingă nici un obiectiv pentru că era incapabil să ia o decizie și să se țină de ea. Se întorcea mereu asupra hotărârilor anunțate făcând o risipă incredibilă de resurse materiale, nervi, motivare. Îl preocupau doar detaliile insignifiante, rapoartele inutile și interminabile, respectarea procedurilor birocratice care nu aduceau nicio valoare și era incapabil să facă diferența dintre o sugestie productivă și una complet nefuncțională.

Informațiile circulau într-un fel cu totul special. Abundau zvonurile, perdelele de fum și pistele false. Veștile proaste erau cel mai des băgate sub preș sau costumate festivist. Limbajul de lemn, lipsit de autenticitate, umor sau realism era la loc de cinste iar feedbackul era concentrat pe o virgulă lipsă, o procedură scurtcircuitată, un raport nedatat sau o întârziere întâmplătoare. Performanța, satisfacția clienților, calitatea lucrărilor sau rezultatele nu erau niciodată luate-n calcul.

CEO-ul despre care vă povestesc, pentru că despre un comandant de companie vorbim, era incapabil să delege pentru că pur și simplu nu putea lăsa nici cele mai insignifiante pârghii din mână. Înțelegerea lui despre delegare era că el controlează resursele, acțiunile și aprobă fiecare pas iar tu răspunzi dacă iese prost. Nevoia organică de a împărți responsabilitatea fără a ceda din autoritate nu era depășită decât de nevoia de a fi aprobat și aplaudat în orice inițiativă.

Ți-am povestit un pic din experiența mea ca să-ți atrag atenția să nu iei ușor un eventual conflict cu un micro manager care-ți este șef, pentru că este o problemă cu adevărat serioasă, iar șansele tale de a scapă neafectat din această încleștare sunt zero. Dacă nu va putea să te îndepărteze din firmă îți va face, metodic, viața un iad îngropându-te în hârtii, folosind evaluările periodice pe post de instrumente de tortură, demolându-ți reputația, izolându-te, manipulând informația, făcând orice-i vine în minte ca să te mențină sub o presiune constantă, generatoare de stres cronic.

Nu există, din păcate, rețete general valabile pentru a scăpa de sub tirania unui manager obsedat de putere și control. Este necesar să-ți adaptezi reacțiile în funcție de situație, de oamenii implicați, de cultura companiei. Iată câteva acțiuni care cu siguranță nu te ajută să depășești impasul în care ai intrat:

Argumentele raționale sunt complet inutile deoarece micro managerul nu poate să admită că a greșit. Însuși faptul că ești în dezacord cu el te transformă automat în dușmanul poporului pentru că ia personal orice confruntare. Va face tot posibilul să te distrugă cât mai repede. Dacă nu poate, te va discredita temeinic până când cel care nu-i permite să te elimine, va ceda.

Mersul de unul singur la HR nu-ți va aduce nimic bun pentru că omul de la resurse umane nu vrea să se implice în acest conflict. A văzut destule și știe că este mult mai sănătos să stea deoparte sau să ia partea celui mai puternic. Calea asta poate aduce rezultate doar dacă ai avut timp să-ți construiești alianțe solide pe toate treptele ierarhice, inclusiv cu un șef mai mare decât agresorul tău și ai ceva dovezi palpabile despre incompetența sau comportamentele lui scandaloase. Șansele de reușită sunt însă infime.

Irosirea resurselor mentale în conflictele surde cu cățelușii șefului. Colegii tăi care au ales să-i accepte hachițele, să-i susțină inepțiile și să-l laude indiferent de circumstanțe, vor fi asmuțiți asupra ta și te vor hărțui permanent. Controlează-ți furia și nu te lăsa târât în conflicte care nu-ți aduc nici un beneficiu și pot fi folosite împotriva ta.

Apatia și așteptarea atacului următor este complet neproductivă. Nu ai cum să fii prea fericit când îți petreci cea mai mare parte din timp păzindu-ți spatele, cântărindu-ți fiecare acțiune, fiecare cuvânt sau făcând compromisuri față de principiile și valorile tale. Așa că sfatul de aur este caută-ți alt job.

Să te lupți cu un micro manager este complicat. Cere în afară de curaj, anduranță și obraz gros, planificare, studierea permanentă a inamicului, timp pierdut, nervi irosiți. Nu te încăpățâna să fii sacul de box care rezistă loviturilor fără număr pentru că n-ai nimic de câștigat procedând așa. Depășește-ți teama de schimbare și caută-ți job dacă ții la liniștea și la sănătatea ta.

Cât despre executivii de top care tolerează micro managerii din subordinea lor, uitându-se în altă parte ca să nu observe abuzurile și agresiunile la care sunt supuși oameni nevinovați și în mare măsură incapabili să se apere singuri, nu cred că au vreo scuză pentru pasivitatea lor. Mă întreb cum s-ar simți dacă ar raporta și ei unui astfel de specimen.

Articol preluat de pe site-ul www.htdi.ro   Consult How Do To It